EVOLAM T este o sticlă laminată formată din două sau mai multe sticle din clasa EVODUR ( EVODUR ESG, EVODUR TVG, EVODUR HST ) de aceeași grosime sau de grosimi diferite. EVOLAM T poate să fie fabricată și din combinația EVODUR ESG cu EVODUR TVG sau EVODUR HST.
Ca și sticla laminată EVOLAM, EVOLAM T este o sticlă laminată cu folie de tip EVA ( Etilen Vinil Acetat ), hidrofobă rezistentă la UV și mediu umed.
EVOLAM T se poate folosi atât la interior (indoor) cât și la exterior (outdoor), având un indice de transparență foarte ridicat mai ales atunci când se folosește ca bază sticlă cu conținut scăzut de fier ( ultraclară, Low Iron ).
EVOLAM T este o sticlă de securitate mult mai rezistentă la stres mecanic în comparație cu sticla sticla laminată EVOLAM, iar prin varierea grosimii sticlelor utilizate, a numărului de sticle ce intră în componență precum și a numărului foliilor de laminare se pot obține diverse niveluri de securitate și rezistențe la stres mecanic.
EVOLAM T este o sticlă care după fabricare nu se mai poate găuri, finisa, tăia, emaila. Singurele prelucrări care se mai se pot face sunt vopsirea la rece și sablarea.
EVOLAM T, ca și EVOLAM își păstrează domeniul de utilizare și datorită faptului că se comportă foarte bine la stres mecanic are o plajă mult mai mare de utilizări:
Se pot creea grinzi din sticlă – grinzile din sticlă sunt fabricate pentru a oferi un suport structural pentru diverse aplicații cum ar fi luminatoarele, pardoselile din sticlă etc Ele sunt fabricate din sticlă laminată EVOLAM T iar grosimea și lățimea acestora este dependentă de sarcina pe care o vor suține. Glas Expert recomandă ca sticlă de bază o sticlă ultraclară pentru a se reduce nuanța de verde ce apare odata cu creșterea grosimii sticlei.
Pardoseli din sticlă – pardoselile din sticlă sunt executate tot din sticlă EVOLAM T și în general sunt formate din trei foi de sticlă – 2 pentru a prelua sarcina și una pentru siguranță. În fucție de sprijin, de încărcarea cerută ( 600 kg/mp sau 400 kg/mp ), de dimensiuni și de punctele de sprijin, pardoselile din sticlă pot avea și mai multe foi.
Balustrade din sticlă – balustradele din sticlă sunt executate numai din sticlă EVOLAM T pentru a asigura gradul de protecție necesar. În funcție de înălțime și de gradul de siguranță necesar ( balustrade pentru casă, balustrade pentru spații publice, balustrade pentru stadioane ) acestea au configurații diferite și reies din calculele specifice. Pentru balustrade în general avem configurații începând de la EVOLAM T 88.2, EVOLAM T 88.4 și se poate ajunge până la EVOLAM 1515.4.
Sticlă pentru vitrine de magazine ( shop front ) – este o sticlă în general cu configurații de 55.2 sau 66.2. Sticla laminată EVOLAM T se folosește în aceste cazuri atât pentru protecția vizitatorilor cât și pentru rolul său antiefracție.
Ca și sticla laminată EVOLAM , sticla aminată EVOLAM T poate fi colorată translucid sau opacă. EVOLAM T poate avea diferite inserturi de materiale, de la elemente naturale ( frunze, iarbă, furnir natural ), plăci de marmură, folii metalice, ziare, proiecte etc, precum și folie SMART, folosita in acest caz ca interlayer.
Dimensiune maximă: 4500 x 2400 mm
Grosime maximă: 80 mm
Greutate maximă: 650 kg
După fabricare sticla laminată EVOLAM T nu se mai poate emaila, nu se mai poate găuri, în schimb se poate vopsi la rece sau sabla mecanic.
La sticla laminată EVOLAM T datorită faptului că are în componență sticle EVODUR ESG sau EVODUR TVG – sticlă securizată sau semisecurizată termic, pot apărea așa numitele “pete de leopard”. Acestea apar datorită faptului că avem în secțiunea transversală a panoului de sticlă zone cu tensiuni diferite, care produc efectul de birefringență în aceasta, fenomen vizibil în lumină polarizată. Acest fenomen este unanim acceptat și nu se consideră defect.
EN 1863.1 – Geam călit termic. Definiții. Descriere.
EN 1863.2 – Geam călit termic. Evaluare și standard de produs.
EN 12150.1 Geam securizat termic.
EN 12150.2 Geam securizat. Standard pentru evaluarea conformității. Standard de produs.
EN 14449 – Geam stratificat și geam de securitate stratificat. Evaluare. Standard de produs.
EN 12543.1 – Geam stratificat și geam stratificat de securitate. Definiții. Descriere părți componente.
EN 12543.2 – Geam stratificat și stratificat de securitate. Geam stratificat de securitate.
EN 12543.3 – Geam stratificat și geam stratificat de securitate. Geam stratificat.
EN 12543.4 – Geam stratificat și geam stratificat de securitate. Metode de încercare.
EN 12543.5 – Geam stratificat și geam stratificat de securitate. Dimensiuni și prelucrare margini.
EN 12543.6 – Geam stratificat și geam stratificat de securitate. Aspect.
EN 12600 – Încercarea cu pendulul.
Toleranțele acestui produs sunt descrise în ” Manualul de Toleranțe ale Produselor și Serviciilor Glas Expert ” ce vă este pus la dispoziție odată cu efectuarea unei comenzi.