Descoperă bandourile TP/TA, soluția ideală pentru rigidizarea și stabilizarea ușilor din sticlă cu lățimi mari, depășind 1100mm. Glas Expert oferă două variante de bandou: una de 100 mm și cealaltă de 76,5 mm, cu lungimi variabile, adaptate fiecărui proiect specific. Acestea sunt disponibile pentru sticlă EVODUR ESG de 10 mm, dar pot fi adaptate și pentru grosimi de 12mm sau 8mm, cu înlocuirea garniturilor. La cerere, bandoul de 100mm poate fi furnizat și pentru grosimi de 13,5 / 15/17/19 și 21mm, potrivit variantelor de EVOLAM T.
Bandourile TP/TA permit și aplicarea lor în cazul ușilor duble, facilitând deschiderea ușilor pentru a asigura un spațiu generos de trecere, de până la 2800mm. Toate insertiile pentru bandourile din gama TP/TA sunt proiectate și realizate pentru a asigura montarea atât pe uși, cât și pe părțile fixe, menținând înălțimea bandourilor uniformă. Astfel, rezultă un aspect armonios, cu o înălțime constantă a bandourilor. Reglajele oferite de subansamblele bandoului permit alinierea ușilor și a părților fixe la distanțe egale, cu lufturi între sticlele EVODUR ESG de 4 mm.
Montarea sistemului este simplă, iar sticla EVODUR ESG sau EVOLAM T nu necesită găuri sau decupaje. Pentru manere, ai posibilitatea de a alege dintr-o gamă largă, cu diferite modele și finisaje, pentru a completa aspectul ușii într-un mod personalizat și elegant.