Selectează o Pagină

Reamenajarea parcului Drumul Taberei

Lucrările de reamenajare a parcului Drumul Taberei din București, au cuprins locurile de joacă, mobilierul urban, terenurile de sport, aleile pietonale, cele doua pasarele pietonale , fântâna arteziană și pavilionul expozițional iar din punct de vedere peisagistic parcul a fost amenajat după principiile grădinilor englezești.
Pasarela preia vizitatorul de pe aleea principală și urcă cu o pantă de maxim 8% până la o înălțime de 6 metri deasupra solului, oferind o imagine panoramică asupra parcului.
Profesionalismul și renumele Glas Expert ne-au calificat câștigători pentru acest proiect. Proiectul specifica pentru balustradele de sticlă ale pasarelei panouri de sticlă cu grosime de 24 de mm, triplu stratificată, montată în prinderi punctuale.

Pentru că este spațiu public, am realizat testarea cu impactorul, conform normelor TRAV – germane și europene totodată pentru a fi conforme cu EN 12600, deși beneficiarul nu a cerut acest lucru.
Am testat soluția tehnică specificată în proiect, care cuprindea sticla triplu laminată și fixată în prinderi punctuale, sudate pe structura metalică existentă. Testarea a fost făcută conform Standardelor Europene de Siguranță și Securitate, cu impactorul de 50 Kg ridicat, pe rând, la înălțimi diferite. În faza ridicării impactorului la înălțimea specifică testării pentru zone cu trafic ridicat, sticla triplu laminata și securizată s-a spart. Am testat apoi varianta dublu laminată, cu grosimi.mai mari. Rezultatul a fost același, sticla s-a spart la impactul cu dispozitivul special, ridicat la înălțimea specifică spatiilor publice cu trafic ridicat.
Am realizat testarea pe alte tipuri de prindere, punctuale și în variate tipuri de profile. Dată fiind specificitatea proiectului, cu zone înclinate și suprafețe din structură metalică ( existentă ) a podului care nu poate fi accesată pentru prinderea corectă a balustradelor, zona de căutare a tipurilor de prindere a fost limitata. La încercările repetate, în diverse tipuri de prindere și profile, singura configurație care a rezistat testării cu impactorul a fost cea de 12.12.4 mm, laminat și securizat, adică EVOLAM din 2 foi de EVODUR montată în profil. Studiul atent al desenelor de execuție ale câtorva profile au eliminat, pe rând, alte 4 variante de profile. Propunerea Glass Expert, bazată pe studiul desenului tehnic de execuție și rezultatul testării cu impactorul, a fost folosirea unui anume tip de profil din aluminiu, vopsit în câmp electrostatic.

Amplasamentul, traficul și riscurile într-o astfel de zonă aglomerată, ne determina sa aplicăm soluțiile corecte, testate și agreate și este imperios necesar să avem o astfel de conduită. Am început să montăm primele panouri. Pentru a masca întreaga structură metalică, varianta finală avea să fie: geam securizat, laminat, emailat, în degrade, tratat antipată EVOCLEAN.

Toată balustrada a fost compusă din 480 de panouri paralelogram, fiecare panou avănd cote unice.

Client Pergola Grădini Decorative
Locație România, București
Arhitect Concret Construct CD
Durată proiect 4 luni
Data finalizării Februarie, 2015
Produse și servicii Glas Expert
  • Consultanță în detalierea proiectului
  • Proiectare specifică
  • Testări la impact, IN SITE, pentru configurarea finală a balustradei, conform EN 12600
  • Măsurători și montaj
  • Sticlă laminată și securizată EVOLAM din 2 foi de sticlă EVODUR
  • Sticlă emailată ceramic EVOKERAM
  • Sistem de profile din aluminiu vopsit în câmp electrostatic pentru balustradă
  • 480 de panouri având cote si dimensiuni diferite